"Pasagerii Blue Air pot achiziţiona bilete pentru cursele din iarnă 2009-2010 pe noua rută, Sibiu-Londra. Orarul de iarnă al Blue Air este valabil în intervalul 25 octombrie 2009-27 martie 2010. Pasagerii îşi pot achiziţiona deja bilete pentru această nouă destinaţie, costul acestora fiind extrem de accesibil în cazul achiziţionării cu câteva luni în avans" au anunţat reprezentanţii Blue Air.
Zborurile către destinaţia Londra sunt acum operate de Blue Air de pe trei aeroporturi naţionale, cel din Bucureşti (destinaţia Londra-Stansted), Bacău (Londra-Luton) şi Sibiu (Londra-Stansted).
„Până în acest moment Blue Air opera din Sibiu cinci destinaţii directe: Madrid, Stuttgart, Koln, Roma şi Milano. La acestea cinci se va adăuga începând cu 25 octombrie cea de-a şasea cursă directă, ce are ca destinaţie Londra. Compania noastră operează pe aeroportul din Sibiu de aproximativ un an de zile. Atenţia noastră este îndreptată către pasagerii din Sibiu, urmând ca în perioada imediat următoare să continuăm extinderea numărului de destinaţii disponibile”, declară director general Blue Air, Adrian Ionaşcu.
Blue Air, singura companie de smart flying cu capital 100% privat românesc. Compania este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere şi transporturi cargo.
Pe parcursul anului 2008, peste 1.110.000 de pasageri au zburat cu Blue Air. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când peste 900.000 de călători au ales să zboare cu operatorul de transport aerian românesc, Blue Air înregistrează o creştere de peste 23%. Pentru acest an, Blue Air anticipează un total de 1.700.000 de călători. În ceea ce priveşte indicatorii economici, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 124.130.000 de euro în 2008 şi estimează 170 de milioane pentru 2009. Echipajele Blue Air sunt formate din piloţi experimentaţi (majoritatea având peste 15.000 de ore de zbor).
Blue Air va opera din 25 octombrie curse pe o nouă rută, Sibiu-Londra şi retur
Publicat la 03.08.2009, 15:48:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
