money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Blue Air va opera din iunie o nouă cursă Sibiu- Köln

Publicat la 24.04.2008, 13:19:04

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Blue Air va opera din iunie o nouă cursă Sibiu- Köln

Din 18 iunie, compania va efectua zboruri spre Köln în zilele de miercuri, iar din 11 august cursele Blue Air vor decola în zilele de luni.

De asemenea, în urma introducerii acestei noi curse, orarul de zbor pentru cursa Bucureşti - Köln şi retur suferă mici modificări la decolarea şi aterizarea din Bucureşti, s-a precizat în comunicat.

Flota Blue Air este constituită în prezent din cinci aeronave moderne, trei Boeing 737 serie 300, două având capacitate de 144 locuri, iar una de 136 locuri, şi două Boeing 737 – 400 cu o capacitate de 167, respectiv 162 locuri. Blue Air va începe operarea a două avioane Boeing 737 – 800 în a doua parte a anului 2008, în baza unui contract de închiriere de aeronave încheiat cu compania CIT Aerospace Internaţional.

Operatorul aerian Blue Air a intodus din 12 martie singura cursă internă pe relaţia Bucureşti – Arad – Bucureşti, fiind efectuate cinci zboruri pe săptămână. Reprezentanţii companiei au susţinut că estimează ca până la sfârşitul acestui an, pe această rută, să fie transportaţi peste 24.000 de pasageri.

De asemenea, Blue Air a introdus din 30 martie o nouă frecvenţă pentru destinaţia Barcelona, cu plecare din Bucureşti şi Arad, în fiecare zi de marţi.

Compania şi-a început activitatea în data de 13 decembrie 2004 şi este autorizată să efectueze zboruri regulate interne şi internaţionale de pasageri, zboruri de tip charter la cerere, zboruri internaţionale de pasageri de tip charter şi transporturi cargo.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite