money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

BMFMS: Investitorii au plasat 91,8 milioane euro

Publicat la 03.02.2008, 14:44:33

Distribuie:WhatsAppFacebookX
BMFMS: Investitorii au plasat 91,8 milioane euro
Urmărește money.ro pe Google News
Investitorii pe bursa instrumentelor derivate de la Sibiu (BMFMS) au plasat 338,38 milioane lei (91,8 milioane euro) în intervalul 28 ianuarie - 1 februarie, în aproape 103.000 contracte, cele mai căutate fiind derivativele pe acţiuni SIF 2 şi SIF 5.

În clasamentul săptămânal al lichidităţii s-au impus derivativele DESIF 2, cu 52.581 contracte, urmate de DESIF 5, cu 48.141 contracte. Locul al treilea a fost ocupat de DETLV (derivate pe activul suport al acţiunilor Băncii Transilvania), cu 1.040 contracte încheiate.

Contractele DESIF 2 cu scadenţa în martie s-au depreciat cu 0,08637 lei, la 2,8925 lei/titlu comparativ cu şedinţa de vinerea trecută, iar cotaţiile pentru DESIF 5 martie au coborât la 3,6948 lei, în scădere cu 0,0779 lei faţă de şedinţa din 25 ianuarie.

Pentru scadenţa iunie, DESIF 2 au fost cotate la 3,02 lei/titlu şi s-au depreciat cu 0,0599 lei. DESIF 5 cu scadenţa în iunie au fost cotate la 3,8005 lei, în scădere cu 0,1126 lei faţă de ultima şedinţă a săptămânii anterioare.

DETLV cu scadenţa scurtă (martie) au fost cotate la 0,7869 lei/titlu, în urcare cu 0,0268 lei, iar DETLV cu scadenţa în iunie, au fost cotate la 0,83 lei, în coborâre cu 0,0298 lei. Euro a fost cotat vineri la 3,674 lei pentru scadenţa din martie, în coborâre cu 0,111 lei faţă de şedinţa din 25 ianuarie.

Pe piaţa derivatelor pe aur, uncia a fost cotată pentru martie la 926 dolari, în urma unei creşteri cu 13 dolari, faţă de vinerea trecută.



Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite