BMW Group în România a vândut cu 58,9% mai multe maşini în primele patru luni
Publicat la 08.05.2008, 15:51:13
Creşterea volumului de vânzări ale BMW Group România în primele patru luni ale acestui an s-a datorat în special rezultatelor obţinute la comercializarea modelului BMW X5, cu 321 de unităţi vândute, dar şi vânzărilor modelelor aparţinând Seriei 3 (210 unităţi în primele patru luni ale acestui an).
Din totalul vânzărilor de 855 de unităţi, înregistrate în primele patru luni ale acestui an, 90,76% au fost ale mărcii BMW, cu 776 de unităţi, în timp ce 9,23% din maşinile vândute au fost marca Mini.
Pentru marca BMW a fost înregistrată o creştere a vânzărilor de 57,7% în primele patru luni ale acestui an , faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost vândute 492 de maşini. BMW a comercializat în luna ianuarie 185 de unităţi, în februarie 186, în luna martie198 de maşini, iar în aprilie a acestui an 207 de unităţi.
Cele mai puţin vândute modele BMW aparţin Seriei 7 şi Z4, cu doar cinci unităţi comercializate fiecare în primele patru luni ale acestui an.
Celelalte modele, aparţinând seriilor 1, 5, 6 şi X3 au înregistrat împreună un volum de 163 de unităţi comercializate în primele patru luni ale acestui an.
Marca Mini a înregistrat o creştere de 71,7% a vânzărilor în primele trei luni ale acestui an, cu 79 de unităţi comercializate în 2008, faţă de 46 de maşini vândute în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit BMW Group România, în anul 2008 se estimează comercializarea unui număr de aproximativ 3.000 din autovehiculele, iar dintre acestea, circa 2.000 vor fi echipate cu sistemul EfficientDynamics. Acesta este un pachet de tehnologii prin care se urmăreşte reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor de noxe, alături de îmbunătăţirea comportamentului dinamic al automobilului.
Vânzările BMW în România au ajuns la 2.727 de unităţi anul trecut, în timp ce marca Mini a înregistrat 195 de maşini comercializate în 2007.
download
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
