money.ro
Piețe financiareDegeratu Claudiu

BMW Zagato Roadster - eleganţă italiană combinată cu o inimă germană

Publicat la 27.08.2012, 12:06:56

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BMW Zagato Roadster - eleganţă italiană combinată cu o inimă germană

Decizia lansării unei alte colaborări între BMW şi carosierul italian Zagato a fost luată la scurt timp după apariţia BMW Zagato Coupé. Încurajaţi de reacţia pozitivă pe care a stârnit-o versiunea Coupé, Adrian van Hooydonk - vicepreşedinte executiv BMW Group Design - şi Andrea Zagato au fost de acord să extindă parteneriatul. De această dată, planul a prevăzut un model Roadster.

 

"Ne-am impus provocarea de a pregăti automobilul în timp pentru renumitul Pebble Beach Concours", a declarat Van Hooydonk. BMW Zagato Roadster a fost realizat corespunzător într-un interval de numai şase săptămâni de la primele idei de design până la finalizarea modelului. "Am reuşit să terminăm maşina la timp datorită experienţei pe care cele două companii o au în manufacturarea unicatelor deosebite şi remarcabilei munci de echipă", a completat directorul de design BMW.

 

Designul - eleganţa italiană

 

BMW şi Zagato se pot lăuda că au o tradiţie lungă şi de succes în construcţia de modele roadster, iar BMW Zagato Roadster nu face decât să contopească genele ADN de design ale celor două companii. Fără îndoială, designul unui roadster înseamnă mai mult decât scoaterea pavilionului unui coupé.

 

Proporţiile maşini nu fac nici un secret din experienţa specială care îl aşteaptă pe conducător. Capota curbată şi ampatamentul lung contribuie la amplasarea habitaclului mult în spate, spre roţile propulsoare. Acolo, conducătorul şi pasagerul se regăsesc într-o poziţie joasă, extrem de sportivă, în interiorul cockpitului.


Distinctive front-end design

 

Grila radiatorului dispusă jos, completată de un grilaj al cărui design este compus din numeroase litere "z", precum şi farurile circulare duble şi bara faţă tridimensională formează imaginea expresivă a BMW Zagato Roadster, la fel ca la Coupé. Această zonă a automobilului este cea care realizează conexiunea de stil dintre cele două modele, prin care le oferă o identitate clară, le reflectă legăturile ancestrale şi, în acelaşi timp, le face uşor de recunoscut.

 

În faţă, BMW Zagato Roadster este tridimensional, foarte lat şi puternic conturat. Partea frontală, orientată dinamic spre înainte, coboară proeminent spre carosabil, şi oferă automobilului sentimentul de agilitate, ghemuit ca şi cum ar fi pregătit pentru a se năpusti. Capota conturată îşi extinde aura de dinamism, cu linii oscilante şi suprafeţe încordate, în timp ce perechea de prize de aer - integrate în capotă - furnizează un plus de aer în compartimentul motor şi evidenţiază prezenţa propulsorului foarte performant. Farurile concentrate accentuează caracterul orientat spre conducător şi potenţialul de mare viteză de care dispune maşina; "razorlight" - o bandă luminoasă LED dispusă în suprafaţa mată de deasupra farurilor - finisează aceste elemente printr-o amprentă elegantă suplimentară.

 

Mai jos, între faruri, este grila BMW a radiatorului în viziunea Zagato, cu contururi mate. Un detaliu care iese în evidenţă - prezent şi la BMW Zagato Coupé - este utilizarea a numeroase litere mici "z", şi ele mate, care fac grila să tragă atenţia. Acest aranjament dă grilei o mai mare profunzime şi oferă părţii frontale un plus de clasă.

 

Zagato - un carosier cu tradiţie îndelungată


Fondată de Ugo Zagato în 1919, compania Zagato este singurul carosier auto care se mai află în proprietate independentă. Încă de la începuturi, Zagato a avut o abordare minimalistă a creaţiilor, în strânsă legătură cu tradiţia milaneză a designului. Forma are prioritate faţă de detalii, în parte datorită consideraţiilor tehnice. Designerul de caroserii Ugo Zagato a învăţat meserie în aviaţie - printre altele -, acolo unde aerodinamica şi construcţia uşoară au roluri importante. Zagato a aplicat aceste principii cu rigurozitate în construcţia automobilelor şi imediat a sărbătorit o serie de victorii în curse, în calitate de carosier pentru Alfa Romeo. "Frumuseţea necesară" a aerodinamicii şi construcţiei uşoare a ajuns să reprezinte un maximum al designului, unul care a definit forma fiecărui model Zagato.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite