Banca Naţională a României a atras 3,2 miliarde lei pe care s-au oferit să îi plaseze băncile comerciale în depozite cu scadenţă pe 14 ianuarie, la dobânda fixă de 7,50% pe an, egală cu cea de politică monetară, potrivit dealerilor.
Vineri, 28 decembrie, au intrat în piaţă 5,74 miliarde lei atrase în urmă cu două săptămâni de BNR la o dobândă anuală de 7,50%. "Scadenţa a fost fixată pentru o zi de luni, pentru ca BNR să-şi regleze licitaţiile obişnuite din prima zi a săptămânii. Oricum, au rămas bani în piaţă, pentru că a fost scadenţă la un depozit de peste 5 miliarde lei, însă dobânzile nu s-au mişcat", a explicat un dealer bancar.
Banca centrală a organizat săptămâna trecută trei licitaţii supriză - miercuri, joi, vineri - la care a atras în total peste 5,83 miliarde lei în depozite cu scadenţa la una sau două zile, în încercarea de a ţine lichiditatea băncilor sub control. Măsură a fost luată în momentul în care dobânzile interbancare coborâseră la 2-3% pe an la depozitele overnight, ca urmare a apropierii ultimei zi de constituire a rezervelor minime obligatorii.
Luni, BNR a ţinut încă o licitaţie în care a mai atras 835 milioane lei pe care s-au oferit să îi plaseze cinci bănci comerciale în depozite cu scadenţă pe 7 ianuarie. BNR a reînceput, din 24 septembrie, să atragă excesul de lichiditate din piaţă în depozite cu o dobândă fixă, egală cu cea de politică monetară, după ce timp de 11 săptămâni a atras aceşti bani la dobânzi ce variau de la o bancă la alta. Spre deosebire de prima parte a anului, în care folosea dobânda cheie pentru remunerarea leilor în exces atraşi în depozite la o lună, banca centrală păstrează, în prezent, aceşti bani în depozite la două săptămâni.
Sursa: NewsIn
BNR a atras 3,2 miliarde lei în depozite scadente în 14 ianuarie 2008
Publicat la 28.12.2007, 13:13:37
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





