BNR a atras 530 milioane lei în depozite la o săptămână, la o dobândă de 8%
Publicat la 28.01.2008, 12:22:41
"În ciuda nivelului ridicat al dobânzilor din piaţă, BNR a reuşit să atragă 530 milioane lei, de la trei bănci, plasând banii în depozite la o săptămână", a declarat dealerul şef al Băncii Transilvania, Ioan Bîrle, pentru NewsIn.
Spre finalul săptămânii trecute, BNR a luat o pauză de la operaţiunile de sterilizare, pe care, din data de 7 ianuarie, le-a efectuat aproape zilnic, pentru a drena excesul de lichiditate din piaţă. Lunea trecută, BNR a atras 2,16 miliarde lei (580,6 milioane euro) de la cele 13 bănci participante, la licitaţia pentru depozite la două săptămâni, iar dobânda a fost tot de 8% pe an.
Marţi, banca centrală a atras 1,07 miliarde lei (284,4 milioane euro), de data aceea în depozite la o săptămână, la o dobândă de 8% pe an, dar dobânzile interbancare s-au menţinut la un nivel inferior celei de politică monetară.
Miercuri, banca centrală a atras, în total, 2,47 miliarde lei (656,3 milioane euro), în două tranşe aproape egale, după ce guvernatorul Mugur Isărescu declarase, marţi, că instituţia va începe să organizeze chiar şi două licitaţii de zi.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
