BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară la 9,5%
Publicat la 26.03.2008, 06:28:56
Tocmai aceste motive au determinat Banca Naţională să majoreze dobânda de politică monetară succesiv, de la 7 la 9 la sută. Această majorare devine astfel cea de-a patra consecutivă pe care o operează BNR, după cele din 31 octombrie, 4 ianuarie şi 7 februarie.
Banca centrală a mai decis în şedinţa de astăzi şi continuarea gestionării ferme a lichidităţii de pe piaţa monetară prin intermediul operaţiunilor de piaţă, precum şi menţinerea nivelului actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
"BNR reiterează că va monitoriza îndeaproape evoluţiile indicatorilor macroeconomici şi va evalua perspectivele acestora, astfel încât prin adecvarea instrumentelor politicii monetare să contracareze presiunile inflaţioniste în vederea revenirii cât mai rapide, într-o manieră sustenabilă, a dezinflaţiei pe traiectoria anunţată pe termen mediu", precizează un comunicat de presă al instituţiei. Acelaşi comunicat transmite că mai multe detalii vor fi disponibile în aproximativ 3 ore.
Opiniile din piaţă cu privire la decizia BNR în cadrul consiliului de politică monetară din 26 martie au fost împărţite. Chiar dacă majoritatea analiştilor se aşteaptau la o majorare cu 0,5 puncte de bază a dobânzii cheie, au existat şi voci care susţineau că Banca Naţională nu va efectua nicio schimbare.
Inflaţia este motivul pentru care experţii din piaţă au mizat pe o majorare a dobânzii cheie cu 0,5 puncte de bază. Aceştia susţin că o astfel de majorare nu va avea niciun impact asupra evoluţiei monedei naţionale, deoarece este deja inclusă în preţ.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios

Piețe financiare
Titluri de stat în toamna 2026: ultimele zile pentru Tezaur și ce dobânzi a dat Fidelis

Politic
Traian Băsescu propune ieșirea din criza politică: premier independent, miniștri susținuți de partide
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.
