money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BNR: Credite mai mari 5,2% în iulie

Publicat la 27.08.2007, 06:52:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNR: Credite mai mari 5,2% în iulie
Ritmul de creştere al împrumuturilor în valută l-a depăşit cu aproape 7% pe cel al creditelor în lei, potrivit Băncii Naţionale. În iulie, creditele în valută s-au majorat cu 49,7%, faţă de aceeaşi lună din 2006, depăşind 55,8 miliarde de lei.

Finanţările în monedă naţională au crescut şi ele dar cu un procent mai mic, de 42,8% până la aproape 59 de miliarde de lei. Totodată, faţă de iulie anul trecut, creditul neguvernamental a crescut cu 46%. Şi firmele s-au împrumutat mai mult în valută luna trecută, creşterea fiind de aproape 5% comparativ cu iunie, şi de peste 30% faţă de iulie anul trecut.

Valoarea totală depăşeşte 32 de miliarde de lei, în timp ce suma împrumuturilor în lei se apropie de 30 de miliarde de lei. Pe de altă parte, economiile în lei ale populaţiei s-au dublat faţă de iulie 2006, în timp ce în cazul firmelor creşterea a fost de doar 22%.

Astfel,după primele şapte luni, depozitele în lei ale persoanelor fizice se cifrau la 37,1 miliarde de lei, iar cele ale persoanelor juridice însumau 35,3 miliarde de lei. O evoluţie interesantă poate fi observată la depozitele în valută. Dacă economiile în monezi străine ale populaţiei au crescut cu 50,5 la sută, cele ale firmelor s-au diminuat cu 1,6 la sută.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, spune că gradul de intermediere financiară, calculat ca raport între valoarea creditului neguvernamental şi PIB, ar trebui să se dubleze până în 2014. Atunci va ajunge la 50%, cât este media statelor din zonă, ceea ce presupune un ritm mediu anual real de creştere de 13,5%.

La sfârşitul anului trecut, gradul de intermediere financiară din România era de 27,2%, nivelul prognozat pentru acest an fiind de 33,4%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite