Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu şi reprezentanţii mediului bancar au declarat că vor să promoveze creditare în moneda naţională. Ultimele date venite de la BNR arată că împrumuturile în lei sunt acum la dobânzi foarte avantajoase. În iunie, persoanele fizice puteau lua un credit în lei la o dobândă medie de 11,7% pe an, minimul din ianuarie 2007, de când există statisticile băncii centrale. La firme, dobânda nu se află chiar la un minim, însă costul de 11,2% pe an cerut de bănci este aproape de nivelul din octombrie 2007.
Băncile româneşti au ieftinit semnificativ costul leilor pentru firme şi populaţie, dacă ne uităm în urmă cu un an, când dobânzile cerute erau cu 6-7 puncte procentuale mai mari. Pe latura împrumuturilor în euro, dobânzile au scăzut uşor în iunie faţă de mai, până la 5,8% pe an pentru populaţie şi 5,2% pentru firme. Şi aici dobânzile sunt mai mici în comparaţie cu anii precedenţi, inclusiv cei dinaintea izbucnirii crizei globale. În calea relansării creditării stă, pe de-o parte, cererea slabă pentru credite noi, aflată în acest an chiar sub nivelul din 2009.
Pe de altă parte, nici băncile nu sunt prea dornice să se mai arunce să ofere finanţări cu un anumit grad de risc şi au sporit costul împrumuturilor prin comisioane. Băncile nu au realizat mişcări prea mari nici pe latura economisirii: băncile oferă, în prezent, dobânzi de 7% pe an pentru depozitele populaţiei în lei şi de 6% pentru cele ale firmelor în lei. La euro, însă, dobânzile la depozite sunt semnificativ mai mici.
BNR: Dobânzile la creditele în lei sunt la minimul din 2007
Publicat la 30.07.2010, 14:05:09
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
