money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BNR prelungeste dezbaterea privind riscul de credit

Publicat la 14.07.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNR prelungeste dezbaterea privind riscul de credit

Documentul a fost publicat de banca centrala in data de 8 iulie, iar termenul de transmitere a comentariilor si observatiilor a fost stabilit, initial, pentru 16 iulie.

Potrivit proiectului de regulament, bancile vor calcula gradul de indatorare la creditele acordate populatiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la Fisc in anul anterior, si nu doar in functie de adeverinta de salariu sau de alte documente, precum in prezent. Regula nu se va aplica insa in cazul veniturilor exceptate de lege de la obligatia de plata a contributiilor fiscale. De asemenea, bancile vor fi obligate sa realizeze pentru fiecare potential client analize de tip stress-test, pentru evaluarea capacitatii de rambursare a creditului in conditii nefavorabile, pe baza informatiilor disponibile aferente unei perioade de minimum 18 luni, anterior datei evaluarii, utilizand cea mai ridicata rata a dobanzii, dupa caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei nationale, inclusiv in cazul creditelor indexate, si cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile practicate de imprumutator in respectiva perioada.

Mai multi bancheri comerciali s-au aratat nemultumiti de proiectul BNR, insa analistii economici au aratat ca se asteptau la astfel de masuri, menite sa limiteze cresterea creditarii. Regulamentul urmeaza sa fie pus in aplicare in cel mult 45 de zile de la intrarea in vigoare, iar pana la avizarea noilor norme pentru fiecare institutie, bancile vor aplica un grad de indatorare de cel mult 40%.

La inceputul lunii martie a anului trecut, BNR a decis sa elimine obligativitatea avansului pentru creditele acordate populatiei, care se situa la 25% din suma imprumutata, in cazul celor ipotecare, si la 30% pentru creditele de consum, precum si valoarea maxima a gradului de indatorare a persoanelor fizice. Bancile au elaborat norme proprii de creditare, tinand cont de veniturile nete ale populatiei, calculate ca diferenta dintre sumele inscrise in adeverintele salariale sau alte forme de venit (contracte de colaborare, dividende, chirii) si un nivel minim de cheltuieli. Aceste norme au fost avizate de Directia Supraveghere din BNR, care a acceptat un grad maxim de indatorare de 70% din nivelul veniturilor nete.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite