money.ro
ActualitateSorin Simon

BNR pune în circulaţie o monedă dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea lui George Bacovia

Publicat la 07.10.2011, 08:42:10

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNR pune în circulaţie o monedă dedicată aniversării a 130 de ani de la naşterea lui George Bacovia

Moneda are o valoare nominală de 10 lei, are formă rotundă, cu margine zimţată, diametru de 37 milimetri, greutate de 31,103 grame şi un tiraj de 500 de exemplare.

Aversul prezintă o compoziţie sugerând lirica bacoviană, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2011".

Reversul prezintă portretul şi numele poetului George Bacovia, anii între care a trăit acesta, "1881", "1957", o compoziţie sugerând poezia "Singur" şi două versuri din cuprinsul ei: "Stau triste negrele tablouri - Făclia tremură-n oglindă".

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Preţul de vânzare pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340,00 lei/buc., exclusiv TVA. Monedele din argint dedicate aniversării a 130 de ani de la naşterea lui George Bacovia au putere circulatorie pe teritoriul României.

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite