"Cred că nu este oportună. Nu este oportună pentru că în Ungaria este neclar, o dată ce cursul a fost stabilit, diferenţele de curs de cine vor fi acoperite, dacă va fi o presiune fiscală sau se va apela la reducerea în plus a marjelor de profit ale instituţiilor de credit faţa de ceea ce s-a realizat acolo prin taxa impusă acum ceva timp", a spus Popa.
Acesta a declarat că situaţia din România este cu totul alta decât cea din Ungaria.
"Populaţia deţine foarte puţin credit în monede non-euro. Din creditul în valută în total în economie există cam 9% credit în franci elveţiei, iar pentru populaţie cifra este undeva la 14%. Multe dintre aceste credite s-au refinanţat în euro sau se pot refinanţa dacă există o decizie liberă de ambele părţi, a băncilor şi a clienţilor", a declarat Popa.
De asemenea, Popa a precizat că nivelul de neperformaţă la nivelul acestui tip de credite este scăzut.
"Nu am văzut un procent ridicat de neperfornanţă la creditul ipotecar, inclusiv la cel în monedă străină. Noi nu avem un sistem simular celui din economia Europei Occidentale sau SUA, în care apartamente succesive sau proprietăţi imobiliare erau cumpărate ca moduri de a plasa investiţiile unei gospodării. Noi avem apartamente în care proprietarul locuieşte şi atunci eforturile pe care o familie le face pentru a fi la zi cu plăţile pentru serviciul datoriei aferente acestui credit ipotecar sunt maxime", a precizat Popa.
Viceguvernatorul BNR a mai spus că banca centrală a fost extrem de vocală şi s-a spus că împrumutul în franci elveţieni nu este o soluţie bună.
"În primul rând, că raportul între franc şi euro în momentul în care aceste împrumuturi păreau avantajoase, respectiv în anii 2007-2008, era foarte jos şi nu era sustenabil acest raport pe durata scadenţei unui credit imobiliar şi pentru că populaţia are o experienţă limitată în gestionarea unui nivel semnificativ al datoriei de-a lungul unui întreg ciclu de afaceri, în special în fazele sale descendente", a menţionat Popa.
BNR refuză modelul Ungariei. Nu vrea un curs fix pentru creditele în valute exotice
Publicat la 14.06.2011, 11:40:03
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
