Astfel, Banca Naţională a României (BNR) a precizat că rata anuală a inflaţiei a fost de 4,42% în luna mai faţă de 4,28% în aprilie, "în condiţiile deprecierii monedei naţionale pe fondul deteriorării percepţiei de risc asociat economiilor din regiune şi, în plan intern, al manifestării unor riscuri privind politica fiscală şi de venituri".
În ciuda scăderii relativ lente a inflaţiei preţurilor de consum, rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustat (calculată de BNR, prin eliminarea din indicele preţurilor de consum a preţurilor administrate, a celor volatile şi a preţurilor tutunului şi a băuturilor alcoolice) s-a menţinut în primele cinci luni din 2010 în jurul nivelului de 2%, inferior celui de 2,8%, înregistrat în luna decembrie 2009.
BNR mai precizează în comunicatul transmis miercuri că analiza evoluţiei indicatorilor macroeconomici relevă, de asemenea, persistenţa declinului economiei în primul trimestru al acestui an după contracţia severă din anul 2009, precum şi menţinerea deficitului de cont curent la un nivel sustenabil.
"În condiţiile în care majorarea taxei pe valoarea adăugată va conduce imediat la o creştere semnificativă a nivelului preţurilor cu amănuntul - şi implicit la o accelerare temporară a inflaţiei măsurată pe baza indicelui agregat al preţurilor de consum - BNR va acţiona pentru limitarea efectelor de runda a doua ale acestei măsuri şi continuarea ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la niveluri scăzute", se mai arată în comunicat.
De asemenea, riscul producerii acestor efecte, coroborat cu persistenţa incertitudinilor privind rezultatele eforturilor de consolidare fiscală şi a celor privind evoluţia mediului economic extern, "reclamă menţinerea în continuare a unei conduite prudente a politicii monetare".
În acest context, consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 6,25% pe an şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi, respectiv, în valută ale instituţiilor de credit. Totodată, CA al BNR a hotărât "gestionarea fermă" a lichidităţii din sistemul bancar, comparativ cu "gestionarea adecvată" abordată până acum.
Deciziile vizează pe termen mai îndelungat asigurarea continuării procesului de dezinflaţie în concordanţă cu obiectivele stabilite pe termen mediu, revitalizarea sustenabilă a procesului de creditare a economiei româneşti, cu precădere reluarea împrumuturilor către sectorul privat, precum şi evitarea volatilităţii excesive a cursului de schimb.
BNR a mai precizat că "monitorizează cu vigilenţă evoluţiile interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune, să asigure realizarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu şi a stabilităţii financiare", astfel încât să creeze premise favorabile pentru reluarea creşterii economice pe baze sustenabile.
"CA al BNR reafirmă că respectarea obiectivelor asumate în cadrul aranjamentului multilateral de finanţare externă cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii financiare internaţionale este principala ancoră pentru reluarea sustenabilă a procesului de dezinflaţie, menţinerea stabilităţii financiare şi relansarea durabilă a activităţii economice", se mai arată în comunicat.
Potrivit calendarului anunţat, următoarea şedinţă a consiliului de administraţie al BNR dedicată politicii monetare va avea loc pe 4 august 2010, când va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflaţiei.
BNR: Respectarea condiţiilor agreate cu FMI sunt "principala ancoră" a reluării creşterii economice
Publicat la 30.06.2010, 17:46:25
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
