Creditele cu probleme au ajuns să ocupe, astfel, o pondere de 6,4% din totalul împrumuturilor acordate de băncile din România. Datele BNR arată că restanţele au urcat de peste două ori în ultimul an, deoarece în iunie 2009, valoarea împrumuturilor cu întârzieri era de 5,5 miliarde de lei.
Restanţele la creditele în lei au urcat în iunie 2010 cu 632 de milioane de lei faţă de luna precedentă, până la 6,4 miliarde. Pe segmentul creditelor în valută, restanţele au urcat cu 360 de milioane de lei la valori exprimate în moneda naţională. Însă leul s-a depreciat puternic în iunie, astfel că, transformată în euro, cifra restanţelor în valută arată un avans mic faţă de mai, de 12 milioane de euro.
BNR: Restanţele au urcat şi în iunie cu 1 mld. lei
Publicat la 26.07.2010, 12:59:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
