La finalul anului trecut, populaţia şi firmele din România aveau restanţe la împrumurile luate la bănci de 2,865 miliarde lei (719 milioane euro).
Mai mult, faţă de mai 2008, restanţele mai mari de 30 de zile către bănci au crescut cu 239%, de la 1,641 miliarde lei, mai arată datele băncii centrale.
În acelaşi timp, ponderea restanţelor în volumul total al creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a ajuns la 2,78% la finalul lunii mai, în condiţiile în care se situa la 1,44% la sfârşitul anului trecut şi la 0,95% la 31 mai 2008, mai arată datele BNR.
Pe partea de valută, restanţele românilor au ajuns la echivalentul a 2,404 miliarde lei (575,4 milioane euro) la 31 mai 2009, în creştere cu 142% faţă de finalul lui 2008, când se situau la 993,4 milioane lei (249 milioane euro.
Cifrele au fost influenţate, însă, de deprecierea leului, cu 4,85% între finalul lui decembrie şi 31 mai, în condiţiile în care datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) sunt calculate în echivalentul în lei.
Restanţele în lei au crescut într-un ritm mai ponderat în primele cinci luni, de 68,9%, de la 1,87 miliarde lei (469 milioane euro) până la 3,16 miliarde lei (755,6 milioane euro.
La sfârşitul lui mai 2009, soldul creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor era de 200,02 miliarde lei (47,87 miliarde euro), în scădere cu 0,75% faţă de luna precedentă, sumă din care 82,7 miliarde lei (19,63 miliarde euro), respectiv 41%, erau împrumuturi în monedă naţională.
Restanţele firmelor şi locuitorilor din capitală au crescut în primele cinci luni din 2009 cu 54,7% şi au ajuns, la finalul lunii mai, la 1,82 miliarde lei (435 milioane euro), din care 58,4% sunt împrumuturi în monedă străină.
După Bucureşti, cele mai mari restanţe sunt înregistrate în judeţul Timiş, de 248,88 milioane lei (59,56 milioane euro), urmat de Braşov, unde populaţia şi firmele au restanţe la credite de 216,23 milioane lei (51,75 milioane euro).
Bucureştenii şi firmele din capitală se află însă pe primul loc şi în ceea ce priveşte volumul creditelor contractate, care au ajuns, la finalul lunii mai, la 69,84 miliarde lei (16,71 miliarde euro), din care peste două treimi sunt împrumuturi în monedă străină.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.