BNR vrea ca Finanţele să listeze repede titlurile de stat, necesare în caz de criză de lichiditate
Publicat la 28.05.2008, 09:39:08
Subţirimea pieţei de obligaţiuni şi titluri de stat este o vulnerabilitate, în condiţiile în care BNR va trece, până la sfârşitul anului, din poziţia de debitor net la cea de creditor net, a explicat Pop. "Turbulenţele internaţionale vor face ca, încet, încet, excesul de lichiditate să se reducă", a spus oficialul BNR.
Pe 6 mai, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, declara că nu este mulţumit de procesul de listare a titlurilor de stat, care după evoluţia actuală s-ar realiza abia în septembrie, şi vrea comprimarea etapelor, pentru ca listarea să se realizeze până pe 15 iulie.
Pentru listarea titlurilor de stat la Bursa de Valori Bucureşti a fost alcătuită o comisie mixtă, formată din câte doi reprezentanţi ai MEF, Băncii Naţionale a României şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, iar până pe 30 iunie ar trebui să fie totul pregătit, menţionase ministrul, care a arătat că, după acest calendar, s-ar ajunge ca listarea să se realizeze efectiv în luna septembrie.
Directorul departamentului de trezorerie din cadrul ministerului economiei şi finanţelor, Ştefan Nanu, declarase anterior, pe 30 aprilie, că ministerul speră să listeze titlurile de stat pe BVB în septembrie.
În schimb, într-o declaraţie din 9 aprilie, ministrul Vosganian dădea ca termen pentru listrea titlurilor de stat la BVB luna iunie.
BNR nu reduce rezervele minime, deoarece estimează că excesul de cerere va persista până la mijlocul anului viitor
Pop a menţionat că cea mai bună poziţie a băncii centrale în politica monetară este cea de creditor, adică de "împrumutător de ultimă instanţă".
Pop a mai spus că BNR nu ia în calcul, deocamdată, o reducere a rezervelor minime obligatorii pe care băncile trebuie să le constituie lunar la banca centrală, cât timp se observă un exces de cerere care nu încetineşte, ci accelerează.
În prezent, banca centrală cere băncilor comerciale rezerve minime obligatorii echivalente cu 20% din pasivele în lei - care includ depozitele atrase de la clienţi - şi de 40% din cele în valută. "Excesul de cerere se va prelungi, potrivit calculelor PIB-ului potenţial, până la mijlocul lui 2009", a mai spus Pop.
În 6 mai, BNR se arăta îngrijorată, în comunicatul prin care anunţa deciziile de politică monetară, de evoluţia inflaţiei, care s-a accentuat puternic în primele luni ale acestui an tocmai ca efect al menţinerii cererii la niveluri înalte, alimentată de "majorarea substanţială a veniturilor şi de continuarea expansiunii accelerate a creditului acordat sectorului privat".
În intervalul aprilie 2007-aprilie 2008, creditul neguvernamental a crescut cu 64,4%.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
