Blocul Naţional Sindical va propune Ministerului Finanţelor dublarea primei de casare faţă de nivelul actual, de 3.800 lei, pentru a relansa industria auto din România, chiar dacă această măsură va înjumătăţi numărul celor ce beneficiază de programul Rabla.
"Este nevoie de reluarea discuţiilor în regim de urgenţă pe marginea măsurilor anticriză propuse de guvern pentru combaterea efectelor crizei economice. Măsurile luate de Guvern sunt departe de a-şi fi atins obiectivele, iar unele măsuri intră chiar în contradicţie totală faţă de recomandările Comisiei Europene. Vom propune Finanţelor dublarea subvenţiei pentru fiecare autoturism, pentru că suma alocată în acest moment este neatractivă", a declarat marţi liderul BNS, Dumitru Costin.
Preşedintele confederaţiei sindicale a precizat că este nevoie de creşterea sumei alocate pentru casarea unei maşini pentru a relansa industria auto, chiar "dacă această măsură ar putea duce la înjumătăţirea celor care beneficiază de pe urma programului Rabla". Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara pe 8 mai că prima de casare va rămâne 3.800 lei în acest an, chiar dacă nu vor fi vândute în totalitate cele 60.000 de autoturisme programate, iar în prezent ministerele Mediului şi al Finanţelor caută noi variante pentru acest program.
"Am dat deja spre discuţie Ministerului Finanţelor Publice mai multe variante de lucru. Vom vedea ce decizie vom lua, însă prima de casare nu va creşte în acest an", spunea Nemirschi.



