money.ro
Piețe financiaremoney.ro

BNS va proteja interesele muncitorilor chinezi

Publicat la 16.06.2007, 14:59:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
BNS va proteja interesele muncitorilor chinezi

Cei aproximativ 3.000 de chinezi care muncesc oficial în România ar putea fi reprezentaţi sindical de Blocul Naţional Sindical în baza unei colaborări cu Federaţia Sindicatelor din China. Astfel, BNS îi va informa pe muncitori asupra drepturilor şi libertăţilor pe care le au, relatează NewsIn.

BNS şi Federaţia Sindicatelor din China (ACFTU) au anunţat, sâmbătă, că vor încheia un protocol de colaborare. Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a precizat că o astfel de colaborare este necesară în condiţiile în care China este a treia ţară nemembră UE din care sunt prezenţi cei mai mulţi lucrători străini în România (după Republica Moldova şi Turcia), numărul acestora ridicându-se la aproximativ 3.000.

Potrivit liderului sindical, până la sfârşitul anului, alţi 2.500 de muncitori chinezi vor veni în România, în regim de detaşare, pentru a lucra în textile, construcţii sau agricultură. Costin a mai adăugat că 'România se confruntă cu un deficit uriaş de forţă de muncă', deficit care va fi acoperit în scurt timp de lucrători din state din afara UE.

Delegaţia ACFTU, prezentă în România, s-a interesat în mod special şi despre situaţia muncitoarelor chinezoaice de la o firmă de textile din Bacău, care s-au revoltat la începutul anului pentru că patronul nu le dădea salariul promis la angajare. Astfel, din cele peste 300 de muncitoare, 170 s-au întors în ţara natală.

În paralel, sindicatele au investigat firma de palsare de forţă de muncă din China prin intermediul căreia femeile veniseră în România şi au descoperit mai multe aspecte neclare cu privire la contractele de muncă.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite