money.ro
Actualitatemoney.ro

Bobocii din Parlament, emoţionaţi ca în prima zi de şcoală

Publicat la 17.12.2012, 19:09:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bobocii din Parlament, emoţionaţi ca în prima zi de şcoală

Parlamentarii au primit, mai întâi, certificatul doveditor al alegerii lor, si-au depus CV-ul si au completat declaraţia de avere si cea de interese. In plus, au semnat si documentul referitor la colaborarea cu fosta Securitate. Toţi au încercat să facă o impresie bună si in fata aparatului de fotografiat care a imortalizat momentul intrarii lor in Parlament. Odata trecut si acest hop, au primit legitimaţia, cartela de vot şi mapa cu regulamente.

 

"Nu contează cum arăt în poză. Eu ştiu că moldovenii mei mă iubesc aşa cum sunt pentru că arăt ca toate moldovencele. Aştept de mult lucrul acesta, cred că din 2010 trebuia să fiu în Parlament, pentru că îmi meritam atunci mandatul", a declarat Liliana Mincă, deputat PPDD.

 

Vlad Nistor, deputat PNL spune că nu a fost foarte emoţionat: "Am contact cu publicul în primul rând prin natura meseriei mele, atâta vreme cât sunt profesor şi în al doilea rând prin expunerea mediatică de atâta vreme: am fost realizator de televiziune şi invitat în ultimii zece ani, aşa încât orice apariţie publică nu mă mai poate emţiona".

 

"Sunt la origine profesor şi am salariul de deputat. Averea mea este carnetul de deputat", a spus Victor Cristea, deputat PSD.

 

Până vineri, deputaţii mai au timp să îndeplinească aceste formalităţi. După depunerea jurământului în plen, aleşii vor mai primi maşini, telefoane mobile şi bani pentru cabinetele parlamentare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite