Centrul de mentenanţă pentru elicopterele Puma Şi Super Puma ar urma să fie creat prin prelungirea, cu zece ani, a contractului dintre IAR Braşov şi Eurocopter, discuţiile pentru prelungirea contractului find deja demarate.
"Am venit la Braşov cu două veşti bune, despre două investiţii importante pe care Guvernul României le va sprijini. Am aprobat chiar ieri (miercuri - n.r.) Hotărârea de Guvern prin care am creat cadrul legal pentru a utiliza politica ajutorului de stat pentru demararea celor două proiecte. Prima veste bună este că ne-am dat acceptul şi susţinerea Guvernului pentru realizarea unei noi investiţii de către Premier Aerotech pentru fabricarea de componente pentru aeronavele Airbus. Este vorba despre o investiţie de 90 de milioane de euro, care în final va crea 700 de noi locuri de muncă“, a declarat premierul Emil Boc.
Premierul a precizat că este convins că această investiţie va atrage alte investiţii complementare în economia românească, efect similar cu cel produs de investiţia Renault de la Piteşti. "De obicei, investiţiile de top atrag după ele alte investiţii complementare în industria componentelor. De aceea sunt foarte bucuros că pot prezenta astăzi aici această investiţie. În politica economică a Guvernului un punct foarte important îl reprezintă reindustrializarea ţării, iar cele două investiţii pe care le anunţăm astăzi vor avea rolul să conducă la reindustrializarea judeţului Braşov“, a completat şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, aflat alături de premier în vizita de lucru de la Braşov.
Investiţia Premier Aerotech este una de tip greenfield, în care un investitor porneşte de la zero cu un proiect, iar la final obţine o unitate industrială perfect funcţională. Cadrul legal creat prin aprobarea Hotărârii de Guvern de miercuri oferă premisele acordării între 7 şi 9 milioane de euro ca ajutor de stat, fiind eliminate toate barierele legislative din calea acestuia, mai puţin cele două condiţii impuse de Uniunea Europeană în asemenea cazuri: investiţia să fie de minim 30 de milioane de euro şi să creeze 300 de noi locuri de muncă.
"Cum cele două condiţii sunt respectate, investitorul se va putea adresa Guvernului pentru a primi acest sprijin pentru investiţie“, a mai spus primul ministru.
Legat de cea de-a doua investiţie anunţată de premier, aceasta are menirea a revitaliza activitatea de pe platforma IAR Ghimbav. Emil Boc a anunţat că s-au demarat discuţiile pentru prelungirea contractului dintre IAR şi Eurocopter pentru ca la Ghimbav să se continue repararea elicopterelor Puma şi Super Puma, în cadrul unui centru de mentenanţă pentru acest tip de elicoptere.
"Această investiţie va crea, probabil, 400 de locuri de muncă şi alături de cea a Premier Aerotech va transforma Braşovul într-un centru de referinţă în acest domeniu al industriei aerospaţiale“, a încheiat premierul Emil Boc.
Boc a anunţat la Braşov două investiţii majore pentru industria aeronautică
Publicat la 09.07.2009, 20:03:11
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
