"Proiectele majore de infrastructură trebuie susţinute în continuare la Iaşi. Avem un obiectiv de suflet al Guvernului la Iaşi pentru ca această capitală a Moldovei să beneficieze de sprijinul necesar. În momentul de faţă, în judeţul Iaşi sunt în implementare proiecte europene de aproximativ 550 milioane de euro, ceea ce înseamnă că Guvernul are o atenţie sporită pentru Iaşi, şi, mai mult decât atât, cere o exigenţă şi mai mare autorităţilor locale de a utiliza resursele pe care le au la dispoziţie", a spus Boc, într-o declaraţie de presă susţinută după o întâlnire cu democrat-liberalii ieşeni.
Premierul a amintit că Primăria Iaşi are la dispoziţie 120 milioane euro în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, în calitate de pol de creştere în Regiunea de Nord-Est, subliniind că aceste resurse nu au fost încă folosite în totalitatea lor. Până în prezent, Primăria Iaşi a semnat cinci contracte în cadrul POR, asistenţa financiară nerambursabilă fiind de aproape 60 milioane euro, iar proiectele se află în etapa organizării de licitaţii.
"Sunt două proiecte majore de investiţii pe care le voi susţine pentru Moldova, cu toată puterea mea. Este vorba, în primul rând, de proiectul de autostradă în parteneriat public-privat Târgu Mureş - Iaşi - Ungheni şi de cel de-al doilea proiect de autostradă care leagă nordul cu sudul Moldovei, e vorba de Ploieşti - Focşani - Bacău - Suceava, tot în regim de parteneriat public-privat", a mai spus primul ministru.
Emil Boc şi-a prezentat, sâmbătă, la Iaşi, moţiunea "România dreaptă, România puternică" în cadrul Colegiului Director al filialei judeţene, câteva sute de primari, parlamentari şi membri de partid asistând la întâlnire. Anterior, contracandidaţii acestuia, Vasile Blaga şi Teodor Paleologu, şi-au prezentat, de asemenea, în faţa democrat-liberalilor ieşeni măsurile şi obiectivele pe care le propun în PDL.
Boc a declarat că în Iaşi sunt în implementare proiecte europene de 550 de milioane euro
Publicat la 30.04.2011, 17:19:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
