money.ro
Actualitatemoney.ro

Boc a prezentat bilanţul absorbţiei fondurilor europene la şase luni de la preluarea guvernării

Publicat la 07.07.2009, 16:44:57

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boc a prezentat bilanţul absorbţiei fondurilor europene la şase luni de la preluarea guvernării
Boc a spus că, în intervalul 2007 - 30 iunie 2009 au fost aprobate 2.154 de proiecte cu o valoare totală de 3,7 miliarde de euro. Dintre acestea, 420 de proiecte erau aprobate la momentul preluării guvernării, iar diferenţa până la 2.154 - în cele şase luni de guvernare PDL-PSD. În ceea ce priveşte valoarea proiectelor aprobate, aceasta a crescut de la 2,1 miliarde de euro la 3,7 miliarde de euro în şase luni.

În perioada 2007 - 30 iunie 2009 au fost semnate 1.429 de contracte de finanţare cu beneficiarii, în valoare de 2,37 de miliarde de euro, din care 1.261 au fost semnate în ultimele şase luni. Valoarea contractelor semnate s-a dublat faţă de luna decembrie 2008, de la 1,21 miliarde de euro la 2,37 miliarde de euro.

Referitor la plăţile către beneficiari, Boc a declarat că în şase luni s-au făcut plăţi în valoare de aproximativ 290 de milioane de euro - dublul valorii plătite în perioada 2007 - 2008, când au fost făcute plăţi de 145 de milioane de euro.

"Înfiinţarea Comitetului interministerial pentru absorbţia fondurilor europene sub coordonarea directă a premierului şi a vice-premierului a fost eficientă şi şi-a arătat roadele", a declarat Boc.

Premierul a mai declarat că, de la preluarea guvernării, termenul de organizare a licitaţiilor a fost scurtat de la 87 la 30 de zile, a fost modificată legislaţia privind achiziţiile publice, iar numărul actelor necesare pentru depunerea unui proiect finanţat din fonduri europene a fost redus. Cota de prefinanţare pentru proiectele europene a fost majorată de la 15% la 30% din valoarea proiectului. "Oricine câştigă un proiect european, din momentul începerii lui are în cont 30% din valoarea proiectului. Ai câştigat un proiect de un milion de euro, 300.000 ai deja în cont, bani pe care îi ai la dispoziţie pentru derularea activităţii acestuia", a spus premierul.

Şeful Executivului a declarat că, în cele şase luni de activitate, Guvernul a reuşit acreditarea a şase din cele şapte Programe Operaţional Sectoriale (POS), în timp ce la momentul preluării guvernării doar unul singur era acreditat. În ceea ce priveşte al şaptelea Program - POS Transporturi - Boc a spus că procedura de acreditare este în faza finală.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite