Premierul a subliniat că decizia Curţii de Apel Bucureşti de suspendare a decretului prin care Dan Nica a fost înlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor nu presupune o anulare a actelor semnate de Blaga de la numire până în prezent.
“Din punctul nostru de vedere, care are la bază suportul legal, ministrul Blaga este ministru de Interne, are calitatea suspendată, iar toate actele emise sunt acte valabile. Din acest moment, până la judecarea recursului, nu poate emite ca ministru acte. Dar până atunci, tot ce este produs este bine produs”, a susţinut Emil Boc, vineri, la Târgovişte.
Boc a precizat că, până la judecarea recursului, nu "revine altcineva" la conducerea ministerului. Atribuţiile ministrului suspendat, Vasile Blaga, vor fi îndeplinite de secretarii de stat până la judecarea recursului.
“Până în acel moment, al judecării recursului, domnul ministru Blaga este ministru interimar la Interne cu calitatea suspendată de ministru. Spun asta ca să nu se înţeleagă că prin această decizie revine altcineva la Ministerul de Interne. Nu. Decizia instanţei este una de suspendare temporară, până la finalizarea judecăţiia a calităţii de ministru. Asta înseamnă că Ministerul de Interne va fi coordonat potrivit atribuţiilor pe care le au secretarii de stat în momentul de faţă, pe diversele structuri şi pe diversele competenţe, iar secretarul general al ministerului va avea şi atributul de ordonator de credite până când se va judeca această situaţie generată de Curtea de Apel Bucureşti”, a mai spus premierul Emil Boc.
El a adăugat că decizia de vineri este una “stranie”, mai ales că înfrânge o decizie a Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, spune el, decizia trebuie respectată.
“Decizia Curţii de Apel Bucureşti este o decizie stranie, fără precedent în istoria constituţională şi politică de după 1989. Pentru prima dată avem o decizie a Curţii de Apel care înfrânge o decizie a Curţii Constituţionale. Ori judecătorul suprem în materie de constituţionalitate în România este Curtea Constituţională. Vreau să fiu foarte clar: ea trebuie respectată. În calitate politică trebuie să respecţi deciziile instanţelor judecătoreşti”, a menţionat Boc.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri, acţiunea social-democratului Dan Nica şi a decis suspendarea executării decretului prezidenţial prin care Vasile Blaga a fost numit ministru interimar al Internelor şi viceprim-ministru interimar până la pronunţarea unei decizii pe anularea decretului.
Astfel, CAB a decis, vineri, să respingă cele trei excepţii invocate de către Administraţia Prezidenţială, respectiv excepţia lipsei de interes, excepţia calităţii procesuale pasive a Administraţiei Prezidenţiale şi excepţia inadminisibilităţii acţiunii şi să admită acţiunea lui Dan Nica prin care s-a cerut suspendarea decretului prezidenţial prin care Blaga a fost numit în fruntea MAI. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a afiramt, vineri, că actele semnate de Vasile Blaga în calitatea de ministru interimar al Administraţiei şi Internelor ar putea fi lovite de nulitate.
“Această decizie trebuie să aibă o consecinţă juridică imediată. Vasile Blaga trebuie să părăsească imdediat Ministerul de Interne. Este foarte posibil ca acest lucru să însemne şi faptul că toate actele semnate de Blaga în calitate de ministru interimar de Interne vor fi lovite de nulitate, inclusiv numirea prefecţilor. Numirea lui Blaga a fost un gest deliberat şi cinic al lui Traian Băsescu pentru a obţine controlul asupra Ministerului Administraţiei şi Internelor în vederea alegerilor”, a susţinut Mircea Geoană, la Oradea.
Actualitatemoney.ro
Boc: Actele emise de Blaga în calitate de ministru de Interne sunt valabile
Publicat la 27.11.2009, 17:58:23
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

