"Avem concluziile evaluării la 30 iunie pe componenta absorbţiei fondurilor europene şi pe cea a investiţiilor. Aceste evaluări se fac în permanenţă şi decidem o singură dată şi când este momentul, vom decide împreună cu preşedintele României, în conformitate cu Constituţia, potrivit căreia premierul şi preşedintele pot să propună şi să facă remanierea guvernamentală", a declarat Emil Boc într-o emisiune a TVR, precizând apoi că momentul oportun al modificării echipei ministeriale vor fi decise de el şi de preşedinte.
În ceea ce priveşte viitorul ministru care se va ocupa exclusiv de absorbţia fondurilor europene, Boc a precizat că acesta va avea mai mult un rol de coordonare a procesului de utilizare şi de legătură directă cu autorităţile europene. "Nu înseamnă că vom lua fondurile de la ministere şi să le dăm unui nou ministru. Autorităţile de management rămân acolo unde sunt, doar pentru o coordonare cu autorităţile europene, cu autoritatea de audit a Curţii de Conturi şi pentru a avea o legătură directă la nivel ministerial cu Bruxelles există această recomandare", a spus premierul.

