"Ministerele trebuie să prezinte Finanţelor, până la 31 august, plafonul de investiţii pe care îl prognozează pentru anul viitor, astfel încât acesta să fie inclus în proiectul bugetului de stat pe 2012. Ministerul Finanţelor Publice va negocia cu ministerele limitele de cheltuieli, iar apoi vor fi supuse aprobării Guvernului", au precizat sursele citate.
Premierul Emil Boc a discutat săptămâna trecută cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi secretarii de stat din Ministerul Finanţelor Publice despre limitele de cheltuieli pentru ordonatorii principali de credite, care vor fi incluse în proiectul bugetului de stat pe anul 2012.
În cadrul întâlnirii au fost analizate principalele obiective ale politicii fiscal bugetare şi au fost discutate, de principiu, limitele de cheltuieli pentru ordonatorii principali de credite, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2012, au declarat atunci agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
"Unii miniştri au solicitat creşterea limitelor de cheltuieli, dar această majorare nu este posibilă pentru că se iese din cadrul strategiei fiscal-bugetare. Guvernul poate accepta o creştere de până la 10% a bugetului unui minister, dar numai în cazuri excepţionale. În cazul celor zece ministere care derulează proiecte de investiţii parametrii bugetari au fost stabiliţi, dar la celelalte trebuie convenită o limită a cheltuielilor", au spus sursele citate.
Potrivit acestora, proiectul de buget trebuie să ia în considerare că situaţia internaţională este departe de a fi stabilă din punct de vedere economic şi să se încadreze în parametrii convenţi cu FMI şi Comisia Europeană.
Proiectul de buget trebuie elaborat de Executiv şi transmis Parlamentului, potrivit legislaţiei, până la 15 octombrie.
Boc cere ministerelor neincluse în strategia fiscal-bugetară limita de cheltuieli pentru 2012
Publicat la 24.08.2011, 19:12:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
