money.ro
Piețe financiareSorin Simon

Boc, contrazis cu cifre de Consiliul fiscal: Nu vei putea mări salariile la stat cu mai mult de 5%

Publicat la 07.04.2011, 11:21:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boc, contrazis cu cifre de Consiliul fiscal: Nu vei putea mări salariile la stat cu mai mult de 5%

Pentru ca, măcar teoretic, salariile bugetarilor să ajungă în 2012 la nivelul din iunie 2010, înainte de tăierea cu 25%, așa cum a promis premierul Emil Boc, ar fi nevoie de o creștere de peste 15%. Programul fiscal al României, convenit și cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), cheltuielile cu salariile trebuie să nu depășească pragul de 7,1% din PIB.  În condițiile date, la o creștere economică de 1,5% anul acesta și una de 3,9% anul viitor, creșterea nominală a salariilor de la stat n-ar putea fi mai mare de 5% în 2012.


“Există un prag de respectat de 7,1% din PIB pentru cheltuielile bugetare cu salariile. Face parte din ultima variantă de strategie bugetară. Exista un potential de crestere a fondului de salarii de doar 5% pentru 2012. Daca vom avea un PIB mai mare, ne vom permite mai mult. Pe creșterile prognozate de 1,5 anul asta și 3,5% anul viitor, însă, doar atât”, a declarat Ionuț Dumitru, șeful Consiliului fiscal.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi seară, la Realitatea TV că toţi bugetarii îşi vor recupera pierderile salariale în 2012.


"În strategia financiar-fiscală pe care o avem în elaborare la Guvern, pentru 2012-2014, în privinţa salariilor bugetarilor este preconizată recuperarea integrală pe parcursul anului 2012 a tuturor pierderilor salariale pe care le-au suferit în iunie 2010. Eu spun doar ce avem scris în straegia fiscală pentru 2012. Recuperarea în integralitatea dacă nu facem paşi înapoi sau să cedăm în faţa unor promisiuni fără acoperire. Sunt un om care face afirmaţii asupra cărora am astăzi acoperire", a declarat Emil Boc într-o ediţie specială la Realitatea TV.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite