Premierul Emil Boc a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern, că 14 august este termenul până la care trebuie finalizat proiectul Legii salarizării unice şi că opţiunea lui este ca acesta să fie promovat prin asumarea răspunderii.
Emil Boc a spus că la 14 august forma finală a proiectului de lege trebuie prezentată pe masa Guvernului, urmând ca după aceea să fie o discuţie cu Parlamentul asupra formei de adoptare. "Personal optez pentru angajarea răspunderii", a spus Boc.
Ministerul Finanţelor urma să prezinte Guvernului o evaluare a impactului financiar al aplicării Legii unitare a salarizării din sistemul bugetar. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, declara în data de 8 iulie - ziua în care era programată prezentarea evaluării - că a cerut Executivului o amânare de două săptămâni, deoarece Guvernul trebuie să se asigure că Legea este sustenabilă financiar.
Guvernul s-a angajat în faţa Fondului Monetar Internaţional (FMI) să finalizeze până în 30 octombrie Legea unitară a salarizării în sistemul bugetar, iar memorandumul tehnic din cadrul acordului cu FMI prevede scăderea ponderii cheltuielilor cu salariile în bugetul de stat de la 8,6% din produsul intern brut (PIB) în 2008 până la 7,8% din PIB în acest an, 7,2% în 2010 şi 6,7% din PIB în 2011.
Boc discută duminică despre Legea unică a salarizării cu reprezentanţii Finanţelor şi Muncii
Publicat la 31.07.2009, 19:37:06
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
