"Avem în analiză un proiect care porneşte şi de la ceea ce colegii de la UNPR au spus şi care porneşte şi de la o realitate românească privind faptul că foarte multe averi probabil nu sunt impozitate la valoarea reală. Din acest punct de vedere există şi în acordul cu FMI o prevedere care ne conduce la realizarea unui asemenea proiect, el este la stadiul tehnic în momentul de faţă. (Proiectul n.r.), cred eu, va aduce importante resurse financiare în bugetul statului", a declarat Boc la RRA.
Premierul a precizat că propunerea UNPR reprezintă "o bază de pornire", dar că există şi alte variante de lucru. "Ministerul Finanţelor va prezenta o formă completă", a spus el.
Boc: Guvernul lucrează la un act normativ privind taxarea suplimentară a averilor mari
Publicat la 26.07.2010, 11:37:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
