„Guvernul României a folosit şi va folosi mecanismul acordării garanţiilor de stat ca o măsură de sprijn pentru firmele româneşti şi străine, fără nicio discriminare, în această perioadă în care economia are nevoie de susţinere”, a declarat Boc în cadrul întrevederii pe care a avut-o cu Fleming la Palatul Victoria.
El a amintit că Executivul a decis să acorde producătorului de automobile o garanţie de stat în valoare de 320 de milioane de euro, reprezentând 80% din valoarea împrumutului pe care compania Ford îl va contracta de la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI). În acest sens, Executivul va promova un memorandum pentru aprobarea raportului de negociere, iar ulterior - un act normativ privind acordarea acestei garanţii.
Boc: Guvernul va continua să sprijine investiţiile prin garanţii de stat, pentru depăşirea crizei
Publicat la 17.12.2009, 15:37:40
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
