Boc a declarat, la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Cluj, că săptămânile viitoare vor fi decisive pentru adoptarea mai multor legi care vor creiona drumul creşterii economice în anul 2011.
"Săptămânile viitoare vor fi decisive la nivel naţional, începând cu Legea pensiilor în 7 decembrie la Camera Deputaţilor, în 14 decembrie asumarea răspunderii pe Legea salarizării, Legea bugetului va pleca, săptămâna viitoare, la Parlament spre aprobare. Sunt trei legi cheie, la care se adaugă Legea educaţiei, pe care o vom promova în continuare prin asumarea răspunderii. Acestea vor creiona drumul creşterii economice în 2011. Depinde de clasa politică românească, de înţelepciunea şi de maturitatea ei de a înţelege priorităţile României, astfel încât ţara să meargă pe creştere economică şi să îi asigurăm, pe termen mediu şi lung, prosperitate", a afirmat Emil Boc.
Emil Boc participă la Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Cluj în cadrul căruia se alege noua conducere a filialei. Pentru funcţia de preşedinte al PDL Cluj candidează doar deputatul Daniel Buda, care deţine această funcţie din anul 2006. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Boc: Legea bugetului va pleca săptămâna viitoare la Parlament spre aprobare
Publicat la 04.12.2010, 13:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



