money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Boc: Nu am spus că după ieşirea din recesiune va fi lapte şi miere

Publicat la 31.03.2011, 19:30:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boc: Nu am spus că după ieşirea din recesiune va fi lapte şi miere

De asemenea, el a solicitat jurnaliştilor să nu îi mai interpreteze sau să îi scoată din context declaraţiile şi a subliniat că datele privind ieşirea din criză la finalul primului trimestru al acestui an vor fi confirmate sau infirmate numai de către instituţia autorizată a statului în acest sens, adică Institutul Naţional de Statistică.

 

"Eu am spus un singur lucru, pe care l-au spus şi reprezentanţii FMI şi vreau să fie fixată declaraţia lui Jeffrey Franks, aşa cum am spus şi eu: că România are toate şansele ca la sfârşitul primului trimestru să iasă din recesiune. Ce înseamnă din punct de vedere tehnic ieşirea din recesiune? Două trimestre consecutive de creştere economică. Dacă s-a întâmplat sau nu, vom şti când Institutul Naţional de Statistică ne va da datele oficiale. Nu am spus însă niciodată însă, şi aici este marea manipulare a unor televiziuni pe care o practică, că a doua zi după ce vor exista două trimestre de creştere din punct de vedere economic va fi lapte şi miere. Nu va fi, dar dacă aceasta va exista, va fi primul semn că lucrurile merg într-o direcţie corectă şi că sunt toate şansele să avem acea creştere economică de 1,5% - 2% în 2011, 4% - 4,5% în 2012", a afirmat şeful Guvernului.

 

El a adăugat că "drumul corect" datorat măsurilor ferme luate de Executiv nu va fi abandonat."Nu voi face un pas înapoi şi nu voi cădea în pomeni sau lucruri care să compromită această direcţie stabilă a ţării. De aceea, rog pe toţi aceia care vorbesc de recesiune să spună direct lucrurilor pe nume, ce înseamnă tehnic, să nu amăgească populaţia la aşteptări care nu pot să apară peste noapte, pentru că impactul acestor măsuri se va vedea în timp. Ieşirea din recesiune va avea consecinţă în viaţa oamenilor mai încolo, cu ceea ce va însemna creşterea nivelului de trai", a mai spus premierul.

 

Faptul că un oficial al Fondului Monetar Internaţional (FMI) afirmă că România are şanse de a ieşi din recesiune economică în primul trimestru al acestui an arată că lucrurile sunt pe drumul cel bun în România, a declarat, duminică, la Deva, premierul Emil Boc.

 

"Am văzut că şeful Delegaţiei FMI în România a făcut această afirmaţie cu privire la faptul că România are toate şansele să iasă din recesiune după primul trimestru. Aşa arată, la prima vedere, datele pe care le avem în momentul de faţă. Vom vedea acest lucru când vor fi datele finale, după primul trimestru. Faptul că această informaţie este dată de un oficial FMI întăreşte faptul că lucrurile merg într-o direcţie bună în România", a spus primul-ministru.

 

În ultimul trimestru al anului 2010 s-a înregistrat, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, o creştere economică de 0,1%.

 

Şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks, a afirmat, într-un interviu publicat în mass-media, că România poate ieşi din recesiune la sfârşitul lunii martie, iar la nivelul populaţiei se va resimţi o îmbunătăţire a situaţiei până la jumătatea anului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite