El a amintit totodată, la emisiunea "După 20 de ani", difuzată de ProTV, că toţi cei 1,29 milioane bugetari vor beneficia de o creşetere salarială de 15%, începând cu 1 ianuarie 2011.
Întrebat cum se va ajunge la această creştere salarială dacă fondul de salarii pentru 2011 este mai mic decât anul acesta, premierul a arătat că măsura este posibila urmare a reducerii numărului de angajaţi din sectorul public.
"Pentru că nu mai avem 1.380.000-1.370.000 de bugetari, sunt 1.290.000 de bugetari. Noi am luat decizii pe parcursul verii care au vizat disponibilizarea unui număr important de bugetari, aceste proceduri sunt încă în derulare şi o parte dintre ele se vor prelungi şi în anul 2011, pentru că, legal, etapele de preaviz, de negociere, de disponibilizare presupun aceste etape, perioade mai lungi de timp. În 30 octombrie erau 1.290.000 de bugetari. Sunt convins că până la sfârşitul anului, când aceste etape se vor derula în continuare, vom ajunge sub 1.290.000 de bugetari, de aceea bugetul este croit pentru 1.290.000 de bugetari", a spus Boc. Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Boc: Numărul de bugetari va scădea sub 1,29 milioane angajaţi până la sfârşitul anului
Publicat la 12.12.2010, 08:49:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
