Premierul a mai declarat că procesul de restructurare este un lucru absolut necesar. Totodată, Boc a precizat că nu este un "laş" care să fugă de prima confruntare dură şi l-a ameninţat pe Vlădescu cu "cartonaşul roşu.
"Am încercat să impunem şi în România un principiu care este peste tot în lume. Orice sursă de venit se impozitează pentru că ne plângem că nu avem o sănătate bună, ne plângem că nu avem un sistem de pensii sustenabil, dar la sănătate 10 milioane de oameni sunt scutiţi de plata contribuţiilor, la pensii ne plângem că nu avem bani, dar avem excepţii cu privire la plata contribuţiilor. S-a decis lărgirea bazei de impozitare, ca toţi cei care au un venit, cu protejarea, de exemplu, în cazul drepturilor de autor a acelora care sunt autori cu adevărat şi creează, nu acelora care sunt şi şoferi, şi măturători într-o instituţie, să beneficieze de o asemenea prevedere. Deci, practic, prin ceea ce facem noi doar încercăm să aplicăm aceste lucruri, şi anume facilităţile pentru cei care au drept de autori pentru aceia care cu adevărat sunt creatori în domeniile respective, artă, cinematografie, teatru", a spus Boc. Cite;te mai departe pe REALITATEA.NET
Boc: Orice sursă de venit se impozitează
Publicat la 22.07.2010, 05:02:12
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
