"Am majorat cota de prefinantare a proiect elor europene de la 15 la 20% si de la 20 la 30%, astfel incat, oricine castiga un proiect european, are in cont 30% din valoarea proiectului, ceea ce inseamna un sprijin extrem de important pentru autoritatile locale dar si pentru firmele care castiga finantari europene", a spus Boc.
Premierul a adaugat ca Executivul a acreditat sase din cele sapte programe operationale sectoriale, astfel incat sa poate fi facute plati pe toate programele, cu exceptia programelor din domeniul transporturilor, unde, precum precizeaza Boc, intarzierile au fost, oricum, cele mai mari.
“Am reusit sa acreditam sase din cele sapte programe operatinale sectoriale, acum pot fi facute plati pe toate programele operationale sectoriale. Mai este programul pe transporturi, unde intarzierile erau oricum cele maiu mari”, a spus Boc.
El a mai spus ca, in timpul guvernarii actuale numarul proiectelor europene aprobate a crescut de cinci ori. “Din 2007 pana la 30 iunie 2009 au fost depuse 2.150 de proiecte, in valoare de 3,7 miliarde de euro. Comparativ cu perioada de dinaintea preluarii guvernarii, numarul proiectelor aprobate a crescut de cinci ori”, a precizat premierul.
Boc: Oricine castiga un proiect european va avea in cont 30% din valoarea sa
Publicat la 07.07.2009, 13:29:47
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



