money.ro
ActualitateMoney.ro

Boc: Petromul nu mai este al românilor, dacă Realitatea TV nu a aflat încă

Publicat la 10.03.2011, 19:12:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boc: Petromul nu mai este al românilor, dacă Realitatea TV nu a aflat încă

Întrebat ce fac reprezentanţii statului în cadrul Petrom pentru a limita creşterea preţului la carburanţi, primul-ministru Emil Boc a răspuns: "Statul român utilizează toate pârghiile pe care le are în cadrul european pentru a opri această creştere aberantă a preţului carburanţilor". "Ea este determinată şi de evoluţiile pe piaţa internaţională", a adăugat el.

Pe de altă parte, România trebuie să respecte obligaţiile sale ca membru UE în ceea ce priveşte concurenţa şi reglementarea pieţelor, iar lipsa pachetului majoritar la Petrom îi limitează marja de manevră în ceea ce priveşte preţul carburanţilor. "Am spus şi o repet: răul primordial se află în vânzarea rezervelor de petrol ale ţării în 2004 de către Adrian Năstase. Ne place sau nu, asta este realitatea. Petromul nu mai este al românilor, dacă nu aţi aflat cei de la Realitatea TV, din nefericire", a răspuns Boc reporterului RTV.

Senatorul PSD, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat joi că social-democraţii solicită Guvernului să activeze clauza privind situaţiile de criză, trecută în contractul de privatizare Petrom, pentru a fi redus preţul benzinei.

Ea a cerut Guvernului să activeze clauza stipulată în contractul de privatizare care prevede că "în situaţii de criză, membrii CA vor lua de asemenea în considerare şi interesele consumatorilor precum şi interesul naţional al României încercând să realizeze un echilibru între acestea şi interesele acţionarilor". Totodată, Olguţa Vasilescu a susţinut că Guvernul ar trebui să renegocieze nivelul redevenţelor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite