Salariile directorilor de companii de stat vor fi reduse la nivelul indemnizatiei unui secretar de stat, de la 20.000-28.000 de lei la 4.800 de lei, iar indemnizatiile sefilor de regii subordonate consiliilor locale si judetene vor fi plafonate la salariul unui vicepresedinte de consiliu, la 3.000-4.000 de lei. “In aceste vremuri dificile, primii care trebuie sa stranga cureaua sunt demnitarii. (...) Trebuie sa dea acest semnal de austeritate”, a spus Emil Boc. Acesta a sustinut ca masura, corelata cu eliminarea posturilor vacante din administratie, permite realizarea unei economii de aproximativ 1 mld. euro.

De altfel, predarea stafetei intre vechii si actualii guvernanti, care a avut loc ieri, a produs si alte urmari, primele decizii ale ministrilor vizand concedieri si restructurari. Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a declarat ca ii va elibera din functie pe cei 24 de directori de companii din subordine, invocand salariile mari ale acestora.

Noul ministru Radu Berceanu a aratat ca, in total, salariile celor 24 de directori insumeaza 105.000 de euro lunar, la care se adauga indemnizatiile celor care fac parte din Consiliile de Administratie, suma totala ajungand la 350.000 de euro pe luna.

“M-am hotarat sa ii eliberez din functie pe cei 24 de directori de companii. Nesimtirea a ajuns la o cota cam ridicata, iar din bugetul de stat este cam greu sa sustii astfel de salarii”, a spus Berceanu.

Conform datelor prezentate de acesta, cel mai mare salariu, de 37.000 de lei, este cel al directorului general al ROMATSA, Francu Aleodor, iar cel mai mic este cel al lui Ovidiu Bobeica, directorul general al Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane, cu 6.000 de lei.

Noul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, nici nu s-a instalat bine in functie si a declarat ca Agentia Domeniilor Statului (ADS) va fi desfiintata, iar cei care au facut exces pe zona politica trebuie sa se retraga.

La randul sau, noul ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi, a anuntat ieri ca, in ianuarie, Guvernul va analiza situatia taxei auto, subliniind ca, in opinia sa, varianta din decembrie “trebuie suspendata si reasezata pe anumite paliere”. Desi a declarat ca este “mai putin pesimist” in ceea ce priveste anul viitor si ca nu va urma o “apocalipsa sociala”, noul ministru al Muncii, Marian Sarbu, a fost rezervat in declaratii referitoare la majorarea pensiilor, la introducerea pensiei minime garantate de 350 de lei sau la cresterile salariale promise in campania electorala. “Principala prioritate sunt pensiile si pot sa va asigur ca tinta noastra este mentinerea punctului de pensie la 45% din salariul mediu. In cateva zile, vom sti insa toate elementele de natura financiara si vom vedea ce se poate face si ce nu. In legatura cu Agentia Domeniilor Statului (ADS) va fi desfiintata, dupa cum a anuntat noul ministru al Agriculturii, Ilie Sarbu, care i-a indemnat pe cei care “au facut exces pe zona politica” sa se retraga pensia minima garantata, sper sa nu fim nevoiti sa o aplicam din a doua parte a mandatului”, a spus Sarbu ieri, la preluarea mandatului. Sarbu a precizat, totodata, ca primele masuri pe care le va aplica vor fi schimbarea organigramei si verificarea activitatii agentiilor din subordine, pentru ca “unele dintre ele nu functioneaza”.

info
Deciziile noilor guvernanti