Păstrarea cotei unice de 16%, neschimbarea nivelului TVA-ului şi relansarea creditării! Acestea sunt numai câteva dintre măsurile anti-criză propuse de Guvernul Boc în proiectul de buget pe 2010, intrat ieri în dezbaterea plenului Parlamentului. Premierul a declarat că bugetul pe acest an este conceput astfel încât să pună accentul pe dezvoltare şi pe susţinerea investiţiilor şi a locurilor de muncă.
“Indicatorii majori rămân neschimbaţi, nu cresc taxele, cota unică rămâne neschimbata, ceea ce rămâne o atractivitate pentru investitorii străini”, a spus premierul.
Boc a declarat că anul 2010, deşi va presupune "măsuri aspre" va fi anul ieşirii din criză şi al pregătirii creşterii economice.
"Anul 2010 va fi mai bun decât 2009, dar cu creştere economică mică, care va pregăti o viitoare relansare economică. (...) Anul 2010 e unul al ieşirii din criză şi al pregătirii creşterii economice, bugetul pe 2010 e un buget al relansării economice şi al ieşirii din criză", a spus Boc, precizând că bugetul a fost construit astfel încât să asigure că pensiile şi salariile pot fi plătite la valoarea care a fost stabilită. "Nu suntem aici să vindem iluzii românilor", a spus premierul, arătând că a ales să nu mărească salariile şi pensiile, deşi orice premier şi-ar dori acest lucru, pentru a nu induce false speranţe populaţiei.
Premierul a adăugat că nu vor creste taxele în 2010 si ca România are cele mai reduse niveluri ale fiscalităţii, cota unica de 16% fiind una din cele mai reduse din UE. El a precizat că bugetul pe 2010 susţine investiţiile şi menţine limita deficitului bugetar la 5,9%.
“România are cele mai mici niveluri ale fiscalităţii: cota unică de 16%. (...)TVA ramâne neschimbat, ne situăm la nivelul mediu al UE, în Ungaria, cota de TVA este de 25%. În 2010, nu se majorează contribuţiile la asigurările sociale, se continuă aplicarea măsurii neimpozitării profitului reinvestit. Acest buget este, în continuare, în limita deficitului bugetar de 5,9, pentru susţinerea investiţiilor, aproape 20% din buget pleacă spre investiţii”, a mai spus Boc.
Premierul a adăugat că şomajul va scădea, până la sfârşitul anului, la nivelul de 7%, chiar dacă va creşte la începutul anului, iar inflaţia va scădea cu 0,7%.
“Şomajul nu va fi mai mare în 2010. Chiar dacă în prima parte va creşte, în a doua parte va scădea, vom ajunge la 7,% la sfârsitul anului 2010. Inflaţia va scădea la 3,7%, faţă de peste 4% în 2009”, a afirmat premierul.
Boc: Salariile şi pensiile se pot plăti, taxele nu cresc, şomajul se reduce (VIDEO)
Publicat la 11.01.2010, 15:19:20
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
OpenAI lansează cel mai puternic model al său - GPT 5.6

Actualitate
Cum reconstruim o piață a energiei care să protejeze consumatorul fără să alunge investițiile

Actualitate
