Premierul va explica parlamentarilor deciziile luate în ultima vreme, de la rectificarea bugetară negativă, în contextul scăderii veniturilor cu 7% în primul trimestru, la introducerea impozitului forfetar şi limitarea posibilităţii deducerii taxei pe valoare adăugată pentru achiziţia de maşini.
Aprobarea acestor măsuri, decisă sâmbătă în şedinţa de guvern, reprezenta condiţia esenţială pusă de FMI pentru a aproba împrumutul. Autorităţile române se aşteaptă ca aprobarea acordului să decurgă fără probleme, mai cu seamă că executivul a redus cheltuielile bugetare pentru acest an cu 0,85% din PIB concomitent cu creşterea veniturilor cu 0,25% şi a coborât deficitul bugetar la 4,6 la sută. Odată aprobat împrumutul, primele 5 miliarde de euro de la FMI ar urma să intre în Banca Naţională până la mijlocul lunii mai.
România a convenit cu FMI, Uniunea Europeană, BM şi BERD un pachet total de finanţare în valoare de 19,95 miliarde euro. Cei mai mulţi bani, 12,95 miliarde de euro, vor veni de la Fondul Monetar Internaţional, în cadrul un acord stand-by pe o perioadă de doi ani.

