money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Boc: Statul îşi va achita datoriile la firme germane şi va menţine cota de 16%

Publicat la 12.10.2010, 08:34:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Boc: Statul îşi va achita datoriile la firme germane şi va menţine cota de 16%

"În ceea ce priveşte cadrul care vizează dezvoltarea mediului de afaceri, România va continua să promoveze trei măsuri importante care vizează susţinerea atragerii investitorilor germani în ţara noastră: menţinerea cotei unice de impozitare la 16%, neimpozitarea profitului reinvestit, adoptarea legii parteneriatului public-privat ce va permite dezvoltarea unor importante proiecte comune româno-germane pentru modernizarea infrastructurii din România", a spus Boc, la sfârşitul întâlnirii cu Angela Merkel.

El a arătat totodată că a discutat cu oficialul german despre posibilitatea extinderii cooperării bilaterale în domenii precum transporturile, turismul, agricultura, energia regenerabilă.

"Am discutat şi despre faptul că statul român face toate eforturile ca să îşi onoreze obligaţiile financiare pe care le are faţă de firme, inclusiv faţă de firmele germane, astfel încât datoriile pe care statul le are faţă de aceste firme să nu constituie un element de blocaj în economie", a adăugat Boc.

Cancelarul german Angela Merkel a început, marţi, a doua vizită în România de când este şef al guvernului de la Berlin, prima prezenţă fiind prilejuită de summitul NATO din aprilie 2008.

Merkel se va mai întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi va primi titlul Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Anterior lui Merkel, cancelarul Gerhard Schroeder a efectuat două vizite oficiale în România, în septembrie 1999 şi august 2004.

Vizita lui Merkel la Bucureşti are loc în contextul în care România şi Germania marchează, în acest an, 130 de ani de relaţii diplomatice. Relaţiile diplomatice bilaterale au fost stabilite la 20 februarie 1880, după recunoaşterea formală, la Congresul de la Berlin, a independenţei de stat a României.

Firmele din Germania se numără printre principalii investitori în România, după cele din Olanda şi Austria. Aproape 18.000 de companii cu capital german îşi desfăşoară activitatea la noi în ţară, iar valoarea tranzacţiilor comerciale creşte de la an la an.

Germania rămâne cel mai important partener economic al României. În ultimele două decenii, nemţii au investit 7,5 miliarde euro, adică peste 15 la sută din totalul investiţiilor străine directe din România. Ponderea investiţiilor germane a crescut în ultimul an cu peste 3%, potrivit datelor BNR. La sfârşitul lui iulie, în România activau aproape 18 mii de firme cu capital german, adică peste 10 procente din totalul societăţilor comerciale cu participare străină.

Valoarea capitalului social subscris de acestea se ridică la 10,6 miliarde lei, adică aproape 12 la sută din total, potrivit Registrului Comerţului. Procentul situează Germania pe locul trei în topul investitorilor străini din România.

In cazul relaţiilor comerciale, Berlinul este principalul partener comercial al Bucureştiului. In perioada ianuarie-iulie 2010, ţara noastră a importat de la nemţi bunuri în valoare totală de circa 4,3 miliarde euro şi a exportat de aproximativ 3,7 miliarde de euro.

Comerţul a crescut faţă de 2009, când importurile totalizau circa 3,6 miliarde euro şi exporturile - 3 miliarde de euro. România este astfel tot mai dependentă de evoluţia locomotivei germane.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite