Emil Boc a declarat, joi, la Târgu Jiu, că Guvernul analizează oportunitatea instituirii managementului privat la companiile de stat.
"Este o poziţie a Guvernului României de a gândi la toate companiile de stat instituirea managementului privat ca o soluţie alternativă la ceea ce există în momentul de faţă. Este o soluţie pe care Guvernul o analizează în acest moment, dar nu pentru un caz punctual, ci pentru tot ce înseamnă companii naţionale şi regii. O soluţie pentru îmbunătăţirea actului de conducere a acestor companii", a spus Boc.
Boc a afirmat că se află în plină derulare şi procesul de restructurare companiilor de stat, proces care se derulează pe două planuri.
"În primul rând identificarea pentru fiecare regie sau companie de stat a soluţiei de viitor. Soluţia poate însemna continuarea activităţii, restructurare sau vânzarea unor acţiuni minoritare acolo unde este cazul. Până la sfârşitul lunii iulie se va încheia acest proces de evaluare a fiecărei companii de stat din România şi se va preciza o soluţie punctuală pentru fiecare dintre ele", a spus Boc.
Pe de altă parte, Boc a spus că la acest moment nu se poate vorbi despre o soluţie privind înfiinţarea complexurile energetice.
"Aici (în cazul complexurilor energetice - n.r.) este vorba de o soluţie mult mai amplă şi ţine cont de ceea ce se va întâmpla la nivel guvernamental cu înfiinţarea celor două companii energetice. Guvernul nu a renunţat la acest obiectiv, vom avea discuţii în cadrul Guvernului pentru evaluarea ultimelor sentinţe judecătoreşti pe marginea înfiinţării companiilor", a spus Boc.
Boc vrea management privat la toate companiile de stat
Publicat la 28.04.2011, 19:10:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
