De asemenea, Reuters citează surse care au declarat că producătorul american este foarte aproape de încheierea unui contract de 15 miliarde de dolari pentru livrarea a 170 de aparate B737 către operatorul aerian low-cost Ryanair.

 

Acţiunile Boeing au închis în creştere cu 1,5%, aproape de maximul ultimilor cinci ani şi şi-au continuat aprecierea şi după aceea.

 

Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a anunţat că a aprobat planul pentru certificarea bateriilor Li-Ion pentru Boeing şi că permite zboruri limitate cu două avioane 787 pentru testarea funcţionării acestora.

 

16 ianuarie după ce în două incidente separate bateriile aflate la bordul aeronavelor au luat foc. De asemenea au fost interzise şi livrările de noi avioane 787. Deşi fabricile au continuat să producă pe stoc, experţii estimează pierderile companiei la 50 de milioane de dolari pe săptămână pe perioada interzicerii zborurilor.

 

Bateriile reproiectate de către Boeing au limitate la maximum posibilităţile de scurcituit, o izolare superioară a celulelor interne şi un sistem de ventilaţie îmbunătăţit care să prevină distrugerile, chiar în cazul declanşării unui incendiu.

 

După anunţul privind începerea zborurilor de încercare, reintrarea deplină în serviciu a avioanelor este aşteptată pentru luna iunie. Companiile aeriene consideră data destul întârziată pentru a include acest tip de avion în cadrul orarului de vară.