Boeing întâmpină dificultăţi în pregătirea primului zbor 787 Dreamliner şi asta din cauza furnizorilor care au întârziat livrările unor componente esenţiale. În încercarea de a reduce costurile, Boeing a cedat controlul asupra unor elemente de producţie unei reţele globale de furnizori. Pentru că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile, compania ar putea înregistra pierderi de milioane de dolari şi, poate cel mai grav, mulţi dintre clienţi s-ar putea reorienta către oferta rivalilor de la Airbus.
Boeing a modificat până acum de două ori calendarul livrărilor. Dacă iniţial compania preconizase lansarea primei aeronave în mai 2008, termenul a fost amânat până în decembrie, când ar putea primi şi avizul Administraţiei Federale de Aviaţie. În ciuda problemelor, pe care oficialii Boeing speră să le rezolve în acest interval, ei sunt optimişti. 787 Dreamliner se aunţă a fi cel mai bine vândut avion din istoria Boeing. Americanii au primit comenzi pentru 817 aeronave, dintre care primele 53 ar urma să fie livrate japonezilor de la All Nipon Airways.
Succesul noului model de avion de la Boeing este dat, în principal, de costurile de zbor şi de întreţinere, reduse cu 20 la sută. Pe piaţa de capital, problemele în producţia noului avion s-au resimţit însă destul de puternic. În ultimele şase luni, Boeing a pierdut un sfert din capitalizarea bursieră.
Boeing întâmpină dificultăţi în pregătirea primului zbor 787 Dreamliner
Publicat la 16.01.2008, 08:52:01
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
