Uniunea Europeana planifica modificarea pachetului telecom - parte a acestui pachet fiind si directiva privind ePrivacy (Directiva privind viata privata si comunicatiile electronice - 2002/58/EC ), declara Bogdan Manolea pe site-ul legi-internet.ro. El spune: “Propunerea actuala a Comisiei (si in limba romana, avantaj pentru cei ce sunt membri), dar si Opinia recenta a Supraveghetorului European pe Date Personale (EDPS) ne arata doua idei interesante, care probabil ca vor fi si adoptate in final - introducerea unei obligatii de notificare pentru orice incalcare a normelor de securitate care duce la pierderea datelor personale procesate; introducerea posibilitatii ca si persoanele juridice sa dea in judecata pe cei care trimit spam. Aici era vorba in principal de ISP-isti, dar si de asociatii ale consumatorilor. EDPS sugereaza chiar si posibilitatea unui “class action” (adica actiune concertata in instanta a mai multor consumatori). Ideea in sine nu e rea si cred ca mai ales asociatiile de consumatori pot sa joace un rol extrem de important in acest sens, mai ales ca are logica sa iei actiuni in momentul in care se plang mai multe persoane.” Manolea afirma: “Ideea merita retinuta, iar daca implementarea romana a directivei se arata mai progresista, putem ajunge la niste rezultate concrete. Dar mai e ceva timp pana cand se vor pune in practica toate acestea.”
legi-internet.ro




