Bogdan Olteanu susține că sumele mari de bani din conturi sunt moștenite de la bunica sa
Publicat la 05.08.2016, 02:49:58
Acesta a fost deţinut politic în perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial şi ar fi obţinut despăgubiri consistente, informează România Liberă.
Avocatul lui Bogdan Olteanu a vernit cu o explicaţie cel puţin curioasă cu privire la averea fostului viceguvernator BNR.
"Principala componentă financiară a moștenirii provenite de la mama doamnei Olteanu a fost reprezentată de compensația pe care aceasta a primit-o, prin intermediul fundațiilor specializate ale comunitații evreiești, de la statul german, ca urmare a trimiterii acesteia în lagăr în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial" a afirmat Florin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu.
Bunica lui Bogdan Olteanu, Ghizela Vass, a fost deţinut politic în perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial. Ea a fost una dintre liderii comuniştilor ilegalişti din perioada interbelică. Vass a fost membru al Comitetului Central al PCR pâna în 1984. Moştenirea lui Olteanu provine din banii primiţi de bunica Ghizela drept despăgubire.
"Economisirile domnului Bogdan Olteanu din perioada menționată de dumneavoastră, ele au fost făcute din veniturile încasate de aceștia și declarate în mod legal. Toate aceste venituri provin din activitatea de la BNR precum și în alte activități pe care le găsiți în declarația dumnealui de avere" a mai completat avocatul.
Discuţiile despre averea lui Olteanu vin în contextul în care el nu şi-a declarat niciodată salariul încasat de la BNR.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027

Actualitate
BucharestFoodSummit: Agricultura și industria alimentară, între tehnologie, presiuni economice și păstrarea tradiției
![[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791377691821-t2hlggahn5.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
