money.ro
PoliticDenisa Gelatu

Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%

Publicat la 02.09.2025, 07:53:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Bolojan: Cheltuielile de personal din administrația locală au crescut cu 10%

Premierul Ilie Bolojan a declarat că, în primele șase luni ale acestui an, cheltuielile de personal din administrația publică locală au înregistrat o creștere de 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024. Această evoluție contravine estimărilor anterioare, care prevedeau o reducere de 5%.

Premierul Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă

Potrivit prim-ministrului, majorarea a avut loc în ciuda faptului că nu au fost făcute angajări suplimentare în sistem.

„Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 150.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zonele de asistență socială, iar controlul cheltuielilor de personal este o miză importantă, pentru că, dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului, mai ales acolo unde ele sunt inutile, riscăm ca tot ceea ce încasăm suplimentar, în aceste zile sau în lunile următoare, să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și riscăm să ne întoarcem anul viitor, dacă nu le reducem, în situația în care ne găsim anul acesta”, a declarat Bolojan într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.

Premierul a precizat că al doilea pachet de măsuri, depus luni în Parlament, reduce privilegiile din sectorul public. El a transmis că pachetul, format din cinci proiecte, trebuia să fie completat de al șaselea, care vizează reforma administrației publice locale. Însă, din cauză că nu s-a ajuns la un acord între toate partidele din coaliție, acesta nu a mai fost depus.

„Acest pachet este însă complementar pachetului de fiscalitate, pentru că, fără adoptarea lui, practic nu ne valorificăm potențialul administrației publice locale, care este o coloană vertebrală a administrației publice românești și nu reducem o componentă importantă de cheltuieli pe care statul român nu o mai poate suporta în anii următori”, a spus Bolojan.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite