Biserica Ortodoxă Română a transmis, marți, o reacția la laudele aduse de ÎPS Teodosie lui Vladimir Putin, despre care a spus că nu e ”atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”. BOR susține că este o obișnuință ca Teodosie să se pronunțe ”sui generis” (expresie latină folosită pentru a indica caracterul atipic al unui obiect, fapt, atitudine, care se distinge prin caracteristicile sale singulare, particulare, bizare și greu de definit, n.red.) atât pe teme bisericești, cât și în afara lor. Biserica a mai transmis că Teodosie se exprimă în nume strict personal și nu reprezintă poziția BOR. Reprezentanții instituției au mai subliniat că Arhiepiscopul Tomisului se bucură de autonomie patriarhală. Context Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a afirmat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu este “atât de negru pe cum îl prezintă toată lumea”, precizând că este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. ÎPS Teodosie a menţionat că atât Putin, cât şi Medvedev sunt ctitori şi ”noi îi judecăm ca pe nişte răufăcători”, a transmis miercuri News.ro. IPS Teodosie a adăugat: ”Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori”.