Ministrul dezvoltării, Laszlo Borbely, a declarat, joi, că le-a cerut colegilor săi din executiv o evaluare a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene pentru acest an şi au evaluat împreună situaţia privind Programele Operaţionale Sectoriale, estimând că ele sunt în grafic.

Ministrul Borbely a precizat că - aşa cum anunţase săptămâna trecută într-o conferinţă de presă - le-a cerut în şedinţa de miercuri colegilor săi din executiv să facă o evaluare a capacităţii fiecărui minister în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene în acest an.

Toate programele operaţionale sunt în grafic, sunt la Comisia Europeană pentru aprobare, doar Planul Naţional de Rezvoltare Rurală - administrat de Ministerul Agriculturii - este în întârziere, dar se speră aprobarea lui de către Comisie până la sfârşitul anului.

Ministrul a reamintit că, în ceea ce priveşte Planul Operaţional Regional, acesta va fi semnat, odată cu Cadrul Naţional Strategic de Referinţă (CNSR) în timpul vizitei la Bucureşti a comisarului european pentru dezvoltare regională, Danuta Hubner, în perioada 12-13 iulie.

Din cei 3,72 miliarde de euro destinaţi POR în perioada 2007-2013, România va primi avans de la UE 70 de milioane de euro în acest an,  la care se adaugă 15% - în jur de alte 70 de milioane de euro - din valoarea proiectelor pe care România va reuşi să le contracteze. "Sper să reuşim până la sfârşitul acestui an contractarea unor proiecte în valoare de 400 milioane de euro“, a mai spus ministrul Laszlo Borbely.

Pe de altă parte, Răzvan Cotovelea - directorul Autorităţii de Management pentru cadru de sprijin comunitar, din Ministerul Finanţelor - a declarat joi, la Braşov, că România este a cincea ţară din UE care a trimis planurile operaţionale spre aprobare Buxelles-ului şi a doua care va primi aprobarea Comisiei.

Odată cu semnarea CNSR, Bruxelles-ul va face primul transfer de bani, a mai spus Cotovelea, şi anume 7% din fondurile alocate anului 2007, ceea ce reprezintă în jur de 100 de milioane de euro. Banii vor fi distribuiţi ministerelor, în funcţie de proiectele pe care le au. Cele mai avansate programe operaţionale sunt Programul Operaţional Regional şi programele sectoriale de mediu, turism şi asistenţă tehnică.