Borbely: Pentru construcţia de locuinţe, terenurile trebuie date autorităţilor locale
Publicat la 08.03.2007, 14:50:50
Ministrul delegat pentru Lucrările Publice, Laszlo Borbely, a declarat joi, la Deva, că Guvernul trebuie să sprijine construcţia de locuinţe, însă problema cea mai importantă este a terenurilor pe care urmează să se ridice imobilele, transmite corespondentul NewsIn.
'Problema arzătoare este cea a terenurilor. Este nevoie ca terenurile aflate în proprieatea statului să fie trecute urgent în administrarea autorităţilor publice locale, pentru a construi locuinţe pe ele. Terenurile pe care nu s-a construit nimic trebuie folosite. În prezent, preţul locuinţelor este ridicat, deci e nevoie să construim locuinţe convenabile', a declarat Borbely.
Pe de altă parte, ministrul delegat pentru Lucrările Publice a afirmat că ministerul de resort are un program pentru construirea de bazine de înot, în următorii doi ani, în valoare de 120 de milioane de euro.
'Vom construi 10 bazine olimpice, cu 1.200 de locuri fiecare, 20 de bazine de înot medii, cu câte 400 de locuri, şi alte 40 de bazine de agrement. În total, este vorba despre 70 de bazine de înot în întreaga ţară. Banii provin din Fondul Naţional de Dezvoltare', a adăugat ministrul.
Potrivit lui Borbely, în prezent, se studiază, în colaborare cu federaţiile de înot şi polo, posibilele amplasamente ale bazinelor de înot, estimându-se că primele lucrări vor începe în această vară.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



