Borbely s-a arătat încrezător că parlamentarii vor conştientiza importanţa bugetului şi îl vor vota. Întrebat dacă bugetul va trece în parlament, Boberly a răspuns afirmativ: „Eu cred că da. Îşi dau seama parlamentarii că avem nevoie de buget. Vom începe de săptămâna viitoare discuţiile cu grupurile parlamentare, diferite partide. Va merge domnul ministru al finanţelor să le explice bugetul, pentru că este un buget care poate fi asumat de fiecare. Vreau să vă spun că am devansat conform cererii şi a cererii opoziţiei pensiile de la 1 noiembrie, am prevăzut în buget suma aceasta. De la 1 ianuarie va fi a doua majorare a pensiilor, deci nu văd niciun impediment ca acest buget să fie asumat şi de alte partide şi să treacă prin parlament”.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul legii bugetului pentru 2008, înscriidu-se astfel în termenul de 15 octombrie, prevăzut de legea finanţelor publice pentru transmiterea acestuia în Parlament.
Premierul Călin Popescu Tariceanu a declarat, la începutul săptămânii, că va iniţia discuţii pe tema bugetului de stat pe 2008 cu toate partidele politice parlamentare, cu societatea civilă, cu sindicatele şi cu patronatele.
Potrivit proiectului de buget, aprobat miercuri de executiv, veniturile bugetului consolidat vor însemna echivalentul a 39,3% din Produsul Intern Brut (PIB), iar cheltuielile 42% din PIB. Comparativ, programul bugetar pentru 2007 a stabilit deficitul la 2,8% din PIB, veniturile fiind de 36,9% din PIB, iar cheltuielile de 39,6% din PIB.
PIB-ul din 2008 este evaluat, prin proiect, la 440 miliarde lei, în timp ce în acest an ar urma să cumuleze 389,8 miliarde lei. Cursul de schimb al euro, pe baza căruia a fost calculat bugetul, este de 3,18 lei. În 2007, cursul de schimb al euro a fost stabilit în buget la 3,35 lei.
Indicatorii macroeconomici pe care a fost construit bugetul de anul viitor sunt estimaţi astfel: creşterea economică de 6,5%, inflaţie de 3,8%, deficit de cont curent de 13,3% din PIB. Potrivit aceluiaşi proiect, creşterea economică pentru 2007 este estimată la 6,1%, inflaţia la 4,5%, iar deficitul de cont curent la 13,4% din PIB.
Rata şomajului este estimată în scădere pentru 2008, la 4,3%, în timp ce anul acesta a fost prognozată la 5%. Pe de altă parte, numărul de salariaţi se aşteaptă să crească mai mult decât în 2007, la 2% faţă de 1,8%.
Câştigul salarial mediu brut ar trebui să ajungă la 1.550 lei, în 2008, în urcare cu 12,3% faţă de anul în curs.
Sursa: NewsIn
Borbely susţine că bugetul va fi votat în Parlament
Publicat la 12.10.2007, 10:25:29
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
